Str. I.L. Caragiale nr. 7, Rasnov 0788 11 55 11 edrasnov@gmail.com

Noi drepturi ale consumatorilor și interzicerea dezinformării ecologice

30 martie 2022 0 Comentarii

Astăzi, 30 martie, Comisia propune actualizarea normelor UE în materie de protecție a consumatorilor în scopul de a consolida rolul acestora în cadrul tranziției verzi.

Grație normelor actualizate, consumatorii vor putea face alegeri în cunoștință de cauză și respectuoase față de mediu atunci când își fac cumpărăturile. Ei vor avea dreptul să știe pentru cât timp este proiectat un produs să dureze și cum și dacă acesta poate fi reparat. În plus, normele vor consolida protecția consumatorilor împotriva mențiunilor nefiabile sau false legate de mediu, interzicând „dezinformarea ecologică” și practicile care induc în eroare consumatorii cu privire la durabilitatea unui produs.

Un nou drept la informare cu privire la durabilitatea și la posibilitatea de reparare a produselor

Comisia propune modificarea Directivei privind drepturile consumatorilor în sensul de a obliga comercianții să furnizeze consumatorilor informații privind durabilitatea și posibilitatea de reparare a produselor:

  • Durabilitate: Consumatorii trebuie să fie informați cu privire la durabilitatea garantată a produselor. Dacă producătorul unui bun de consum oferă o garanție comercială de durabilitate mai mare de doi ani, comerciantul trebuie să furnizeze această informație consumatorului. În cazul bunurilor consumatoare de energie, vânzătorul trebuie să informeze consumatorii și atunci când producătorul nu a oferit informații privind garanția comercială de durabilitate.
  • Reparații și actualizări: Comerciantul trebuie, de asemenea, să furnizeze informații relevante privind reparațiile, cum ar fi punctajul privind posibilitatea de reparare (atunci când este cazul) sau alte informații relevante privind reparațiile, furnizate de producător, cum ar fi disponibilitatea pieselor de schimb sau a unui manual de reparații. În cazul dispozitivelor inteligente și al conținutului și serviciilor digitale, consumatorul trebuie, de asemenea, informat cu privire la actualizările de software furnizate de producător.

Interzicerea dezinformării ecologice și a obsolescenței programate

Comisia propune și mai multe modificări ale Directivei privind practicile comerciale neloiale (DPCN). În primul rând, lista caracteristicilor produsului cu privire la care un comerciant nu poate induce în eroare consumatorii este extinsă pentru a acoperi impactul de mediu sau social, precum și durabilitatea și potențialul de reparare. Sunt adăugate, apoi, noi practici care sunt considerate înșelătoare în urma unei evaluări de la caz la caz, cum ar fi menționarea viitoarelor performanțe de mediu fără angajamente și ținte clare, obiective și verificabile și fără un sistem de monitorizare independent.

În fine, se modifică DPCN prin adăugarea de noi practici pe lista existentă a practicilor comerciale neloiale interzise, așa-numita „listă neagră”. Între altele, noile practici vor include:

  • Lipsa informării cu privire la caracteristicile introduse pentru a limita durabilitatea
  • Formularea de mențiuni generice și vagi referitoare la protecția mediului
  • Formularea unei mențiuni ecologice cu privire la întregul produs, atunci când aceasta se referă în realitate doar la un anumit aspect al produsului;
  • Afișarea unei etichete voluntare de durabilitate care nu se bazează pe un sistem de verificare de către terți sau instituit de autoritățile publice;
  • Lipsa informațiilor privind faptul că funcționalitatea unui bun este limitată atunci când se utilizează consumabile, piese de schimb sau accesorii care nu sunt furnizate de producătorul original.

Aceste modificări urmăresc să asigure securitatea juridică pentru comercianți, dar și să faciliteze asigurarea respectării legii în cazurile de dezinformare ecologică și obsolescență prematură a produselor. Mai mult, prin garantarea corectitudinii mențiunilor legate de mediu, consumatorii vor putea alege produse care sunt cu adevărat mai bune pentru mediu decât produsele concurente. Acest lucru va încuraja concurența pentru produse mai durabile din acest punct de vedere, reducând astfel impactul negativ asupra mediului.

Articol preluat de pe site-ul Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Citește articolul integral aici.

Adaugă un comentariu

Europe Direct Râșnov

0