Folosim cookie-uri și tehnologii asemănătoare pentru a-ți îmbunătăți experiența pe acest website și pentru a analiza traficul și audiența website-ului. Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul
Politicii de Cookies și al
Politicii de Confidentialitate.
Prin continuarea navigării pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform
Politicii de Cookies. Nu uita totuși că poți modifica setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din
Politicii de Cookies.
Declarația de presă a președintei von der Leyen, în urma anunțului făcut de Gazprom cu privire la întreruperea livrărilor de gaze către anumite state membre ale UE
Anunțul Gazprom privind oprirea unilaterală a livrării de gaze către anumite state membre ale UE reprezintă o altă provocare din partea Kremlinului. Dar utilizarea de către Kremlin a combustibililor fosili pentru a încerca să ne șantajeze nu ne surprinde deloc. Comisia Europeană s-a pregătit în acest sens, în strânsă coordonare și solidaritate cu statele membre și cu partenerii internaționali. Răspunsul nostru va veni imediat, într-un mod unit și coordonat.
În primul rând, ne vom asigura că decizia Gazprom are cel mai mic impact posibil asupra consumatorilor europeni. Astăzi, statele membre s-au reunit în cadrul Grupului de coordonare în domeniul gazelor. Polonia și Bulgaria ne-au comunicat informații actualizate cu privire la această situație. În prezent, atât Polonia, cât și Bulgaria primesc gaze de la vecinii lor din UE. Acest lucru demonstrează, în primul rând, solidaritatea imensă de care știm să dăm dovadă, dar și eficacitatea investițiilor anterioare, de exemplu în conductele de interconectare și în alte infrastructuri de gaze. De asemenea, Comisia își va intensifica colaborarea cu așa-numitele grupuri regionale de state membre, care își pot demonstra reciproc solidaritatea nemijlocită. Astfel, se va atenua orice impact asupra unor eventuale întreruperi ale aprovizionării cu gaze.
În al doilea rând, ne vom continua activitatea pentru a asigura un nivel suficient de aprovizionare cu gaze și de stocare a acestora pe termen mediu. Planul de acțiune REPowerEU va contribui deja din acest an la reducerea semnificativă a dependenței noastre de combustibilii fosili din Rusia. Am ajuns, de asemenea, la un acord cu SUA pentru a asigura importuri suplimentare de GNL în acest an și în anii care vin. În plus, colaborăm strâns cu statele noastre membre pentru a asigura aprovizionarea alternativă cu gaze și din partea altor parteneri. Pe termen mai lung, REPowerEU ne va ajuta, totodată, să trecem la o aprovizionare cu energie mai fiabilă, mai sigură și mai durabilă. La jumătatea lunii mai vom prezenta planurile noastre de accelerare a tranziției verzi. Fiecare euro pe care îl investim în sursele regenerabile de energie și în eficiența energetică este o plată anticipată pentru viitoarea noastră independență energetică.
Acest ultim demers agresiv al Rusiei ne reamintește încă o dată că trebuie să colaborăm cu parteneri de încredere și să ne construim independența energetică. Comisia ține legătura cu președinția franceză și salut planurile președinției de a convoca o reuniune a miniștrilor energiei din UE cât mai curând posibil. Astăzi, Kremlinul a eșuat încă o dată în această încercare de dezbinare a cetățenilor europeni. Era combustibililor fosili din Rusia se va încheia în Europa. Europa avansează în chestiunile legate de energie.
Articol preluat de pe site-ul Reprezentanței Comisiei Europene în România.
Citește articolul integral aici.
Ce urmează?
Aflați cum sunt puse în practică propunerile cetățenilor pentru viitorul Europei:
futureu.europa.eu
Platforma Conferinței privind viitorul Europei
Vezi detalii
Site-uri oficiale
Spațiul învățării
Resurse educaționale deschise pentru profesori și elevi