Folosim cookie-uri și tehnologii asemănătoare pentru a-ți îmbunătăți experiența pe acest website și pentru a analiza traficul și audiența website-ului. Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul
Politicii de Cookies și al
Politicii de Confidentialitate.
Prin continuarea navigării pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform
Politicii de Cookies. Nu uita totuși că poți modifica setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din
Politicii de Cookies.
Comisia propune concentrarea la începutul perioadei a unor elemente din Pactul privind migrația şi azilul
Astăzi, 16 aprilie, Comisia propune accelerarea punerii în aplicare a anumitor aspecte ale Pactului privind migrația și azilul, adoptat anul trecut și care urmează să intre în vigoare în iunie 2026. Comisia propune concentrarea la începutul perioadei a două elemente-cheie ale Regulamentului privind procedurile de azil, cu scopul de a sprijini statele membre să prelucreze cererile de azil mai rapid și mai eficient pentru solicitanții ale căror cereri sunt susceptibile de a fi nefondate.
În plus, pentru a sprijini același obiectiv, Comisia propune să se utilizeze una dintre noutățile pactului și să se întocmească o listă la nivelul UE a țărilor de origine sigure, ale căror cereri vor fi prelucrate în cadrul unei proceduri accelerate sau la frontieră.
Concentrarea la începutul perioadei a elementelor-cheie ale pactului: Comisia propune aplicarea a două norme importante în temeiul pactului încă înainte ca acesta să intre în vigoare în luna iunie a anului viitor. Aceasta se referă la:
Comisia propune, de asemenea, stabilirea unei prime liste a UE a țărilor de origine sigure. Unele state membre dispun deja de liste naționale ale țărilor de origine sigure. O listă a UE le va completa și va sprijini o aplicare mai uniformă a conceptului, care permite statelor membre să prelucreze cererile de azil ale resortisanților țărilor de pe listă în cadrul unei proceduri accelerate, pe baza faptului că este puțin probabil ca cererile acestora să fie admise.
Comisia propune stabilirea unei prime liste a UE care să acopere Kosovo, Bangladesh, Columbia, Egipt, India, Maroc și Tunisia.
Comisia consideră, de asemenea, că țările candidate la aderarea la UE îndeplinesc, în principiu, criteriile pentru a fi desemnate țări de origine sigure, deoarece, ca parte a parcursului lor de aderare la UE, acestea depun eforturi pentru a ajunge la stabilitatea instituțiilor care garantează democrația, statul de drept, drepturile omului și respectarea și protecția minorităților. O țară candidată ar fi exclusă numai în anumite circumstanțe specifice: violența generalizată în situații de conflict, sancțiunile adoptate de Consiliu împotriva țării respective sau o rată de recunoaștere la nivelul UE a solicitanților de azil mai mare de 20 %.
Propunerea Comisiei se bazează pe o analiză efectuată de Agenția UE pentru Azil și din alte surse, inclusiv pe informații furnizate de statele membre, de UNHCR și de SEAE.
Lista UE a țărilor de origine sigure poate fi extinsă sau revizuită în timp. Țările pot fi, de asemenea, suspendate sau eliminate de pe listă în cazul în care nu mai îndeplinesc criteriile pentru a fi desemnate drept țări de origine sigure.
Desemnarea ca țară de origine sigură nu constituie o garanție de siguranță pentru toți resortisanții țării respective. Statele membre trebuie să efectueze o evaluare individuală a fiecărei cereri de azil, indiferent dacă o persoană provine sau nu dintr-o țară de origine sigură.
Etapele următoare
Acum este rândul Parlamentului European și al Consiliului să convină asupra acestei propuneri.
Contextul
Ca parte a activității sale de punere în aplicare a pactului, Comisia a sprijinit statele membre să identifice domeniile în care activitatea poate fi concentrată la începutul perioadei, pentru a accelera anumite aspecte ale pactului care vor spori eficiența sistemului nostru de azil.
Evaluarea măsurii în care o țară terță este o țară de origine sigură în conformitate cu Regulamentul privind procedurile de azil s-a bazat pe o serie de schimburi cu statele membre, EUAA, Serviciul European de Acțiune Externă, precum și cu UNCHR și cu alte părți interesate, cum ar fi organizațiile neguvernamentale.
EUAA a stabilit o metodologie pentru a sprijini identificarea țărilor de origine sigure, analizând țările de origine din care se înregistrează un volum semnificativ de cazuri de azil în UE. Printre acestea se numără țările candidate la aderarea la UE; țările de origine cu o rată de recunoaștere la nivelul UE de 5 % sau mai mică, care creează un volum semnificativ de cazuri de azil în UE; țările care beneficiază de un regim de călătorii fără viză, cu o rată de recunoaștere la nivelul UE de 5 % sau mai mică, care generează un volum semnificativ de cazuri de azil în UE; și țările care figurează deja pe listele existente ale statelor membre cu țări de origine sigure.
Pentru mai multe informații
Propunere de modificare a Regulamentului 2024/1348 în ceea ce privește stabilirea unei liste a țărilor de origine sigure la nivelul Uniunii
Pactul privind migrația și azilul – MEMO explicativ
Articol preluat de pe site-ul Reprezentanței Comisiei Europene în România.
Sursa foto: https://audiovisual.ec.europa.eu/
Citește articolul integral aici.
Platforma de implicare civică
Este un spațiu dedicat care vă permite să vă implicați și să discutați despre politicile UE care ne afectează pe toți.
Vezi mai mult
Înscrie-te în comunitatea Împreună-în.EU!
Influențează politicile UE, participând la dezbateri alături de alți europeni!
Vezi detalii
Site-uri oficiale
Spațiul învățării
Resurse educaționale deschise pentru profesori și elevi