Folosim cookie-uri și tehnologii asemănătoare pentru a-ți îmbunătăți experiența pe acest website și pentru a analiza traficul și audiența website-ului. Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul
Politicii de Cookies și al
Politicii de Confidentialitate.
Prin continuarea navigării pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform
Politicii de Cookies. Nu uita totuși că poți modifica setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din
Politicii de Cookies.
Comisia adoptă noi norme privind ajutoarele de stat pentru a stimula utilizarea unor moduri de transport mai sustenabile
Comisia Europeană a adoptat astăzi Orientările privind ajutoarele de stat pentru transportul terestru și multimodal („orientările privind TTM”) și Regulamentul de exceptare pe categorii în sectorul transporturilor (TBER).
Aceste instrumente sprijină moduri de transport mai sustenabile atât pentru pasageri, cât și pentru mărfuri și actualizează cadrul UE privind ajutoarele de stat pentru transportul terestru și multimodal.
Noile norme înlocuiesc Liniile directoare din 2008 privind ajutoarele de stat acordate întreprinderilor feroviare. Orientările privind TTM și TBER stabilesc un cadru coerent privind ajutoarele de stat care acoperă o gamă largă de măsuri de ajutor și de moduri de transport sustenabile, menținând în același timp garanții pentru a preveni denaturarea nejustificată a concurenței.
Orientările privind TTM stabilesc condițiile în care ajutoarele de stat care trebuie notificate Comisiei spre aprobare înainte de a putea fi acordate pot fi declarate compatibile cu piața internă. Noile orientări abordează modurile de transport terestru sustenabil, clarifică opțiunile privind ajutoarele pentru exploatare și ajutoarele pentru investiții și introduc norme și garanții flexibile privind ajutoarele pentru a ajuta noii operatori să intre și să se extindă pe piețele transportului terestru sustenabil.
TBER completează orientările prin exceptarea anumitor categorii de ajutoare din sectorul transportului feroviar, al transportului pe căile navigabile interioare și al transportului multimodal sustenabil de la cerința de notificare prealabilă a Comisiei și de aprobare de către aceasta. Acest nou cadru de exceptare constituie o simplificare majoră, permițând statelor membre să acorde rapid ajutoare în cazul în care sunt îndeplinite condițiile.
Instrumentele vor intra în vigoare la 30 martie 2026. TBER va fi în vigoare până la 31 decembrie 2034. Orientările privind TTM nu au o dată-limită.
Vicepreședinta executivă pentru o tranziție curată, justă și competitivă, Teresa Ribera, a declarat: Odată cu adoptarea, astăzi, a Orientărilor privind transportul terestru și multimodal și a Regulamentului de exceptare pe categorii în sectorul transporturilor, le oferim statelor membre un cadru modern și coerent privind ajutoarele de stat, care sprijină transportul terestru sustenabil și interoperabil, protejând în același timp concurența loială. Aceste norme simplifică procedurile și facilitează sprijinul public pentru soluții de transport sustenabile, contribuind astfel la un transport terestru european mai eficient, mai accesibil ca preț și mai ecologic”.
Un comunicat de presă este disponibil online.
Articol preluat de pe site-ul Reprezentanței Comisiei Europene în România.
Sursa foto: https://audiovisual.ec.europa.eu/
Citește articolul sursă aici.
Platforma de implicare civică
Este un spațiu dedicat care vă permite să vă implicați și să discutați despre politicile UE care ne afectează pe toți.
Vezi mai mult
Înscrie-te în comunitatea Împreună-în.EU!
Influențează politicile UE, participând la dezbateri alături de alți europeni!
Vezi detalii
Site-uri oficiale
Spațiul învățării
Resurse educaționale deschise pentru profesori și elevi